Diplomaţia încălzirii globale

Posted by proteuscn on December 20, 2010 · Leave a Comment 

16 decembrie 2010 | CANCÚN | The Economist – ediția printată

Potrivit unui din negociatorii de la Conferinţa Părţilor din CANCUN, dedicată schimbărilor climatice: “PRIVELIŞTEA unui om, fiind călcat de un buldozer, nu este de loc plăcută.” Victima este Pablo Solon, şeful delegaţiei Boliviei la negocierile climatice sub ospiciul ONU. Rolul de BULDOZER a revenit voinţei celor 193 de ţări, care au hotărît să semneze un acord, fie el chiar și unu foarte modest. În 2009, reprezentanţii Boliviei au depus toate eforturile ca textul acordului, negociat de şefii de state, să nu fie acceptat nici măcar pentru negocieri.

La sesiunea finală a Conferinţei actuale, D-ul Solomon nu a reşit să facă acelaşi lucru şi a rămas singurel în faţa lupilor. Cum i-a fost explicat mai tîrziu de d-na Patricia Espinosa, Secretarul de Stat pentru Afaceri Externe a Mexicii şi preşedintele Conferinţei: “Principiul consensului nu oferă dreptul de veto unui singur participant la aceste negocieri”. După ultimele cuvinte a d-nei Espinosa, publical s-a sculat în picioare şi a început să aplaude. Victima deja era sub roţile buldozerului.

Surprinzător, dar înţelegerea la care s-a ajuns, necătînd la convulsiile d-lui Solomon, reprezintă un consens între statele dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. În acordul final au migrat cîteva puncte din acordul de la Copenhaga. Conform unui articol, care a migrat cu succes în noul text, nordul dezvoltat se obligă să transfere anual 100$ mlrd, pînă în 2020, pentru finanţarea programelor de adaptare la schimbările climatice şi reducerea intensificării carbonizării economiilor în curs de dezvoltare. Acest lucru a fost pe placul reprezentanţilor din statele în curs de dezvoltare. Intriga momentului constă însăşi în formularea articolului: “Banii vor fi “mobilizaţi”, ceea ce sugerează o implicare mai activă a sectorului privat în afacerile climaterice. Acest lucru, la fel,  a fost pe placul reprezentanţilor din statele în curs de dezvoltare. A fost găsit un compromis şi în gestionarea finanţelor pentru programe de adaptare şi atenuare: a fost luată decizia creării unui fond, prin care vor trece o parte din fluxurile financiare. Cei săraci nu puteau să nu fie încîntaţi şi de aceast cadou. Totuşi, pentru a consola orgoliul guvernelor statelor industrializate, fondul nou creat v-a avea mult mai multă autonomie de la Conferinţa Părţilor şi nu va fi condus de către majoritatea săracă.

Au fost înregistarte cîteva succese şi în promovarea mecanismului REDD+(Reducerea Emisiiolor din Defrişări şi Degradarea solurilor), sistem a cărui menire este să stimuleze naţiunile să micşoreze(sau să menţină) emisiile de CO2 prin micşorarea ratei de defrişare a pădurilor. Asta presupune asigurarea și tratarea justă a populaţiilor băştinaşe din zonele afetcate de defrişări. Un nou Cadru Legal de adaptare transferă procesul de atenuare a efectelor schimbărilor climatice în zona de activitate a ONU. Ultimul articol care a fost negociat, a fost transferul de tehnologii.

Acum, urmează etapa implementării tuturor hotărîrilor în viaţa reală. La acest capitol, Părţile semnatare a Convenţiei pentru Schimbările Climatice nu au reuşit să înregistreze progrese substanţiale, atît la nivel naţional, cît şi la nivel internaţional. Primul exemplu care merită a fi menţionat, este Mecanismul Dezvoltării NonPoluante, care ar trebuii, în ideal cel puţin, să stimuleze transferul de bani din statele dezvoltate spre statele în curs de dezvoltare, un mecanism care la moment necesită reforme drastice.

În Acordul din Cancun au fost omise cîteva elemente esenţiale. Din textul final au dispărut menţiuni despre transportul aerian, o temă foarte sensibilă pentru producătorii de petrol. În acelaşi hal s-a procedat şi cu propunerile cu privire la îmbunătăţirea metodelor tradiţionale de prelucrare a pămîntului din agricultură şi emisiile de gaze cu efect de seră în raport defrişarea pădurilor.

În pofida eforturilor enorme a celor săraci de a influența mersul negocierilor, tonul și conținutul negocierilor a fost dictat de  statele dezvoltate. Ele au obţinut cele mai mari profituri diplomatice. China a scăpat de învinuiri pentru eşecul din Copenhaga. SUA a înregistrat cîteva progrese în lupta pentru recunoaşterea unor angajamente a statelor în curs de dezvoltare și mecanismul de verificare a emisiilor(destinat în special Chinei și Indiei).

Abordarea japoneză a negocierilor

Cea mai controversată PR campanie a fost lansată de Japonia. Reprezentanţii niponi au dat clar de înţeles că după expirarea Protocolului de la Kyoto, ei nu vor recurge la mai multe reduceri de emisii de CO2, decît cele aprobate în la începutul lui 2010. Desigur, statele în curs de dezvoltare(Părţi la Convenţie, de la care Protocolul de la Kyoto nu cere practic nimic) au declarat în unison că acest act reprezintă încălcare grosolană a normelor internaţionale. Necătînd la toată gălăgia din Cancun, statele dezvoltate au primit ceea pentru ce au luptat. Semnarea acordului final nu este doar meritul diplomaţiei mexicane(surpriza plăcută a acestei  Conferinţe), el este şi un act de disperare. Nu e secret pentru nimeni că negocierile climatice în cadrul ONU sunt practic în impas, iar nesemnarea unui acord, oricărui acord, ar putea fi piatra funerală a acestei convenţii. Nimeni nu a îndrăznit să înfrunte buldezerul.

Docuemntul final nu a fost semnat fără de regrete. Totuși, întrunirea din Cancun a oferit noi oportunități pentru reîmprospătarea procesului de negocieri în cadrul ONU, posibilitatea salvgardării pădurilor, amendarea textului principal(dacă statele bogate ar fi de accord să ofere mai mulți bani) și adaptării la schimbările climatice. Potrivit aceluiași rebel din Bolivia, d-l Solon, care afirmă că măsurile incluse pentru combaterea schimbărilor climatice în Acordul din Copenhaga și Cancun, nu sunt destule pentru a curma creșterea temperaturii globale cu 2 Celsius. Lăsînd la o parte gafele și circul organizat de bolivieni la negocierile din Cancun, nu era un secret pentru nimeni că dnul Solon vorbea adevărul. Succesele japonezilor în evitarea oricărui fel de angajament în reduceri de emisii a gazelor cu effect de seră, demonstrează că aîtît timp cît unele statele dezvoltate se opun activ reducelor de emisii obligatorii, restul actorilor implicați vor proceda la fel. La fel prezintă un pericol și formularea problemei cotelor de reduceri a emisiilor de gaze cu effect de seră. Cu cît mai radicale vor fi cerințele față de state  – cu atît mai mare este probabilitatea eșuării negocierilor climatice. În general, Conferința din Cancun a fost un succes, ceea ce nu poate fi spus despre lupta cu încălzirea globală.

Filed under Presa străină · Tagged with atenuarea încălzirii globale, încălzirea globală, Cancun, China, Convenția - cadru a ONU asupra Schimbărilor Climatice, COP 15, COP 16, diplomaţia schimbărilor climatice, Japonia, Kyoto, negocieri climatice, ONU, protocol, REDD+, schimbarea climei, schimbările climatice, sistemul de comercializare a emisiilor, SUA, The Economist, UNFCCC